luni, 7 februarie 2011

Bine, am revenit !

Nu m-am pierdut , total. Am renunţat la multe, în unele momente chiar la mine, dar mi-am revenit. Trebuie să mă pun de fiecare dată pe picioare. Singuri trebuie să găsim puterea de revenire !
Cu cat înaintez în vârstă încep să regret că nu profit cât trebuie de perioadele astea întalnite doar odată în viaţă. Azi când am plecat spre liceu mă gândeam că nu peste prea mult timp o să fie acea rutină : în fiecare dimineaţă o să mă îndrept spre acelaşi loc : munca. Asta mi-a deschis ochii : trebuie să iubim, să suferim, să dansăm, să ne vaitam de febre musculare , să mîncam prostii si apoi să ne chinuim sa slăbim, să facem tot ceea ce fac adolescenţii , să nu mai petrecem tot timpul pe facebook, să nu fim atât de răutaciosi .

Mi-am găsit în timpul acesta adevaratele prietenii despre care aud pe toată lumea : prieteniile făcute in liceu se vor pastra mult timp. Deci sper că se va aplica şi în cazul meu .
Sunt fericită că sunt atât de sociabilă. Ce câştig din asta ? Prieteni în toată ţara. Îmi doresc la un moment dat să pot să îi adun pe toţi la un loc , în Piteşti pe un teren de fotbal probabil, să mă urc pe scări, să îi privesc şi să le mulţumesc că au fost alături de mine în perioada asta frumoasă din viaţă.
Le mulţumesc prietenelor şi prietenilor adevaraţi că mă ascultă atunci când sunt fericită, tristă... mereu. Ele,ei sunt alaturi de mine întotdeauna. Şi cu ocazia asta îmi cer scuze pentru momentele în care am greşit faţă de ele, ei.

De cele mai multe ori iubim pe cei apropiaţi nouă, dar nu le-o spunem niciodată , ba din contră ne purtam cu ei ca nişte animale pentru că ştim că ne acceptă oricum .

GRESIM. Hai să fim mai buni şi să ne aratăm sentimentele faţă de cei pe care îi apreciem !

Un comentariu:

Maya spunea...

Bine ai revenit.